Dicționar tipografic

Mai jos găsiți termeni din tipografie care vă pot lămuri anumite neînțelegeri. Dacă nu clarificați neînțelegerea, contactați-ne pentru a vă lămuri.

 

 4+4: tipar policromie (color), față / verso.

1+1: tipar o culoare, față / verso.

Big (biguire): semn trasat pe carton prin presare pentru a facilita plierea ulterioară după acea linie.

Broșare: procedeu tehnic prin care se realizează legarea blocului de carte sau a interiorului unei reviste de copertă, utilizându-se clei cu uscare rapidă încălzit la temperaturi mari. Sunt folosite două tipuri de clei: clei de cotor (flexibil) și clei lateral (dur).

BT (bun de tipar):

  1. Acordul dat de către client sau de către responsabilul cu calitatea din cadrul tipografiei cu privire la calitatea produsului tipărit.
    2. Un exemplar din tiraj care respectă toate normele de calitate impuse.

Capsare: metodă de legare în care colile îndoite pe mijloc sunt prinse de la exterior către interior cu capse metalice. De obicei, un astfel de fascicol nu conține mai mult de 96 de pagini.

Carton duplex: carton multistrat, cretat pe o față, cu spate gri, tip GD2 și GD3. Carton duplex tip GD2 și GD3, multistrat, fabricat din celuloză albită și pastă din hârtie reciclată, cu fața albită și spate gri. A fost conceput pentru a asigura eficiența ridicată a proceselor de tipărire și conversie, cu un minim de pierderi și deșeuri.

Carton: termen generic pentru hârtie consistentă, de cele mai multe ori multistrat, cu gramaje variind între 115 și 500 de grame/mp, în unele cazuri chiar mai mare;
este folosit adesea pentru aplicații grafice, tipar sau ambalaje.

CMYK: Cyan, Magenta, Yellow și BlacK. Cele patru culori de bază care sunt folosite în tiparul policrom. În DTP, reprezintă una dintre gamele de culori etalon, celelalte fiind: HSB, PMS și RGB.

Cotor: parte componentă a unei cărți care reprezintă locul unde are loc legarea colilor de tipar prin broșare, coasere sau capsare.

Fălțuire: acțiunea de îndoire a hârtiei sau a cartonului. Se mai folosește și la procedeul de îndoire a plăcilor tipografice, pentru a putea fi prinse în utilajul de tipar.

Fluturaș: tipăritură de dimensiuni mici (de obicei jumătate din A5), adusă la dimensiunea dorită prin tăiere la ghilotină.

Format: dimensiunea produsului (lungime și lățime). Pe lângă formatele de bază enumerate mai jos, există și formate intermediare, realizate în funcție de cerințele clienților sau de posibilitățile utilajelor de tipar. Principalele formate de bază sunt: A0 (841×1189 mm), B0 (1000×1414 mm), A1 (594×841 mm), B1 (707×1000 mm), A2 (420×594 mm), B2 (500×707 mm), A3 (297×420 mm), B3 (353×500 mm), A4 (210×297 mm), B4 (250×353 mm), A5 (148×210 mm), B5 (176×250 mm).

Ghilotină: utilaj dotat cu un cuțit folosit pentru tăierea, pregătirea și finisarea materialelor tipărite.

Hârtie dublu cretată (DCL, DCM): hârtie cu un grad de finisare ridicat pe ambele fețe; se produce în variantă lucioasă și mată. Se utilizează în general la coperți, materiale publicitare, cataloage, publicații de artă, calendare, flyere, fluturași, mape, broșuri, reviste. Are un grad de alb extrem de ridicat și o foarte bună finisare a suprafeței.

Hârtie autocopiativă: hârtie care permite realizarea de copii multiple fără straturi intermediare de hârtie cu carbon.

Hârtie LWC (Light Weight Coated): hârtie cretată cu greutatea de bază mică și conținut de lemn.

Hârtie offset: hârtie cu suprafața necretată și uneori neregulată, în general folosită la tipărirea cărților.

Lăcuire: procedeu de finisare în care un lac transparent este aplicat pe coala tipărită pentru a obține un aspect lucios.

Lipire “la punct fix”: operațiunea de lipire a unui material promoțional într-un chenar stabilit prin tipar pe o pagină, executată cu aracet sau silicon.

Montaj: imagine unică formată prin asamblarea mai multor imagini.

Mostră: material sau produs finit care reprezintă un etalon pentru eventualele retipăriri.

Paginație: numerotarea paginilor unui ziar, ale unei cărți sau ale oricărui produs tipărit care necesită această numerotare.

Placă tipografică: suport metalic de diferite dimensiuni, având un polimer pe una dintre părți, pe care se expune textul ce urmează a fi tipărit (matrița). Pot fi analogice sau pentru CTP.

Plastifiere: operațiune prin care se aplică la cald o folie de plastic peste suprafața de carton sau hârtie.

Pliant: produs tipografic de dimensiuni mici conținând maxim o coală de tipar, realizat prin împăturirea (plierea) paginilor în forma dorită.

Policromie: tipar executat folosindu-se toate culorile de bază (tipar color).

Proces de tipar: totalitatea operațiunilor care au ca scop imprimarea imaginii pe hârtie.

Reglaj: operațiune prin care toate elementele procesului de tipărire, broșare, plastifiere etc. sunt puse în concordanță pentru ca produsul finit să întrunească normele de calitate impuse.

Retipărire: folosirea plăcilor vechi, spălate și verificate în prealabil, pentru a realiza o publicație care a mai fost tipărită.

Rezoluție: proprietate care se referă la calitatea materialului obținut. Se exprimă în dpi (dots per inch). Cu cât numărul de puncte este mai mare, cu atât imaginea este mai clară.

RGB (Red, Green, Blue): culori primare denumite și culori aditive, utilizate de monitoare. Din combinarea și intensitatea acestor culori se poate reproduce întreg spectrul.

Rotativă: utilaj tipografic format din grupuri de tipar care utilizează role de hârtie, aceasta fiind tăiată și pliată în coli de un falț (folder).

Suport de tipar: materialul pe care este realizat tiparul (carton, hârtie, folie, metal etc.).

Ștanțare:

  1. tăierea imaginii create pe hârtie sau carton în forma finală.
    2. perforarea plăcilor tipografice pentru a putea fi puse în utilajul de tipar în scopul unei mai bune suprapuneri.

Ștanță: cuțit metalic montat pe o placă de lemn, folosit pentru a tăia în forma dorită imaginea tipărită pe coala de hârtie sau de carton.

Tipar full color (full policromie): procedeu de tipărire prin care se combină cele patru culori de bază sau derivate din acestea, în scopul creării unei imagini finale.

Tipar în coală: presa de tipar care imprimă pe coli de hârtie, nu pe hârtie în role.

Tipar offset: metodă de tipar în care imprimarea imaginii pe hârtie nu se face direct de pe placa de hârtie, ci prin intermediul unui cauciuc care preia imaginea în negativ și o redă în pozitiv pe hârtie.

Tipar plan: tipar cu alimentare în coală.

Tipograf: specialist în grafica materialului tipărit și în arta tipografiei.

Tiraj: numărul de exemplare comandate de către client, ce urmează a fi tipărite.

TERMENI

Bleed: zona în care conținutul grafic al unei pagini trebuie să se extindă dincolo de conturul paginii rezultat după tăiere la format finit.

Cașerare: operațiunea de lipire a două coli, fie hârtie pe carton sau carton pe carton, adezivul aplicându-se pe fața netipărită. Cașerarea poate fi simplă sau dublă și poate fi făcută manual sau mecanic.

Design: totalitatea informațiilor (variante) incluzând text, imagini, fotografii ce urmează a fi tipărite.

Finisare: aducerea produsului la forma finită prin diferite procedee de prelucrare (tăiere, biguire, fălțuire, cașerare etc.) cu ajutorul utilajelor specifice industriei tipografice.

Imprimare: procesul de transfer pe hârtie sau pe alt substrat, a unei imagini de pe un suport original cum ar fi film negativ sau pozitiv, memorie electronică,
matriță sau placă.

Plotare: decuparea cu ajutorul plotter-ului (mașină programată cu ajutorul calculatorului) a oricărui tip de format (ex: decuparea literelor și a figurilor pentru bannere).

Policromie: termen larg utilizat pentru imprimarea color utilizând procedeul de cvadricromie (toate cele 4 culori de bază CMYK).

Perforare: metodă de finisare constând în aplicarea de perforații în linie dreaptă la distanțe mici unele de altele pentru facilitarea detașării unui format (a unei pagini) dintr-un bloc de formate.

Termen de execuție: perioada de timp necesară pentru executarea unui produs, pe baza specificațiilor date de client (fișiere, machete, proof, materiale etc). Termenul de execuție poate diferi de cel de livrare.

Termen de livrare: data la care produsul finit comandat va fi livrat.

Tipar digital: imprimarea de policromii pe hârtie specială, mată sau lucioasă (pâna la 300g/mp), cu ajutorul tehnologiei de tipar computerizat. Se folosește la tiraje mici, costurile fiind ridicate.

Machetă: schema obligatorie de aranjare a textului și imaginilor la pregătirea formei de tipar pentru tipărire.

Tiraj: totalitatea exemplarelor unei lucrări tipărite deodată cu una sau mai multe forme de tipar.